Noumenoir

Un rechizitoriu (savuros uneori) al dictaturii din USR. Bine scris, persiflant, (auto)ironic dar și cu mult suflet. Pătat uneori de narcisism și resentimente. Îi lipsește totuși respirația unei capodopere. Comparabil cu F. Kafka. Numai că la scriitorul praghez coșmarul e trasat cu precizia unui chirurg. Vezi de pildă “Colonia penitenicară”. Ardelean nu mi se pare încă în posesia unei scriituri care să zugrăvească coerent “oroarea existenței”. Hotelul infernal în care se desfășoară trama nu este cu adevărat terifiant; are uneori un aer burlesc, alteori o dimensiune abstractă, livrescă. Lui Ardelean îi lipsește o tușă de răceală schizoidă pentru a regiza coșmarescul asemenea “Meduzei” lui Rubens. Și în afară de amintitele resentimente narcisiace, impresia de megalomanie (apărută probabil ca o reacție compensatoare la condiția nonconformistă și marginală a autorului, exclus din “marea conversație” de Hristos KKK și alți Kritikoi) este uneori stridentă. În plus, e recurent și supărător procedeul “deus ex machina”, care n-ar trebui atât de uzitat într-o carte – de altfel – peste medie.