Elena
“După ce mi-ai acaparat viaţa, nu ai ştiut ce să faci cu ea. N-ai fi avut de unde să ştii. Era un lucru prea minunat ca să-l poţi ţine. Ar fi trebuit s-o laşi să-ţi alunece din mâini şi să te întorci la tovarăşii tăi de joacă. Dar din nefericire ai fost încăpăţânat şi ai stricat-o.”
Ducându-mă într-o zi acasă la Ibrăileanu, am așteptat mult la usă, până ce gazda a tras zăvoarele și a deschis toate lăcățile. - De ce vă baricadați aşa, domnu' Ibrăileanu? l-am intrebat. Doar n-aveți reputație de om bogat, ca să vă calce hoții. Uitați-vă la mine: eu dorm totdeauna cu uşile și cu ferestrele larg deschise. - Da, aşa-i... dar există, totuşi, o deosebire între noi: eu, într-adevăr, n-am reputatie de om bogat, pe când tu ai reputație de om sărac...
- Uneori n-aş vrea să trăiesc deloc... Dar dacă mă gândesc bine... nu e chiar aşa de rău. Stau acolo între lucruri frumoase, alese, uneori gândite, mângâiate de mine. Dacă n-am nimic de făcut, citesc toată ziua și tot e un câștig.
a whole mood
Este o carte interesantă, deloc optimistă și comică pe alocuri. Al Doilea Război Mondial bate la ușă când personajul principal, George Bowling, e de părere că are nevoie de o pauză (de “o gură de aer”) și plănuiește să facă o vizită locului unde s-a născut și a copilărit.
Ce aș fi eu acum, daca n-ar fi fost războiul? Nu știu, dar ceva diferit de ceea ce sînt. Dacă războiul nu te omora, atunci el era menit să te facă să gîndești. După acel dezastru stupid, de neimaginat, nu mai puteai continua să consideri societatea ca pe ceva etern și nechestionabil, ca o piramidă. Știai că e doar o mare harababură. (p. 146)
Dragostea mea n-a adus nimănui fericire, pentru că eu n-am jertfit nimic pentru cei pe care i-am iubit: am iubit doar pentru sine, pentru propria-mi plăcere; n-am încercat decît să satisfac ciudata cerință a inimii, absorbind cu lăcomie sentimentele, mîngîierile, bucuriile și suferințele – și niciodată nu reușeam să mă satur.
A heart-warming memoir recounting O'Reilly's childhood in Derry, Northern Ireland, following his mother's death when he was five years old.
It was nice to think that Mammy was so well-liked by God, since she was a massive fan. She went to all his gigs – Mass, prayer groups, marriage guidance meetings; and had all the action figures – small Infant of Prague statuettes, much larger Infant of Prague statuettes, little blue plastic flasks of holy water in the shape of God's own Mammy herself
I'm just trying to get to her, trying to make it to the point where she can pick me up, where I can sit on her lap and feel her close and know again how it is to be held by someone whose heart isn't breaking.
How could I feel anger towards people? The one I had deemed most precious, splendid and beloved had served me up the cruellest fate, so how could I expect anything else from the others? I could no longer love, or risk any form of intimacy, for I had been deceived by the one person I'd trusted and believed absolutely. After that, how could I trust anyone again?
“People call me ‘mom-roach.'”
“The coffee was 1500 won. They were drinking the same coffee, so they must have known how much it was. Tell me—don't I deserve to drink a 1500-won cup of coffee? I don't care if it's 1500 won or 15 million won. It's nobody's business what I do with the money my husband made. Am I stealing from you? I suffered deathly pain having our child. My routine, my career, my dreams, my entire life, my self—I gave it all up to raise our child. And I've become vermin. What do I do now?”
Heartbreaking, I read a lot about Gwangju uprising and it was truly horrific. This book was really moving and shocking..
“After you died I could not hold a funeral,
And so my life became a funeral.”
Time was stronger than grief. Grief is the bank, Time the flowing river, heaping earth upon earth on grief.
