Enigma Otiliei

• Am încercat sa citesc cartea asta la 18 ani, dar atunci am rezistat doar 70 și ceva de pagini din cauza metodei balzaciene cu descrierile extrem de pompoase care nu duceau nicăieri. Ani mai târziu părerea nu mi s-a schimbat deloc.
  
  - Simt ca mi-am pierdut mulți neuroni pe drum încercând să fiu atentă la descrierile alea extrem de luuuuuungi
  
  - Plus ca în loc sa se focuseze pe personaje mai interesante, Călinescu mă obligă sa trec prin pagini intreeeeegi de Aglae, Titi și Simion, care sunt cele mai unidimensionale și neinteresante personaje posibile, in definitoriu nici nu le văd exact rostul in carte pt evoluția acțiunii, nu ajută cu absolut nimic povestea, în afară de a atinge minunatul număr de aproape 500 de pagini.
  
  - Cred că dacă cartea s-ar fi focusat mai mult asupra a patru sau cinci personaje - Otilia, Felix, Pascalopol, moș Costache și Stănică - povestea ar fi fost mult mai bine transpusă și coerentă și nu s-ar fi pierdut inutil în construcția unor personaje care mi se par ca doar există și atât, nereușind să le înțeleg exact scopul sau prezența atat de proeminentă de pe tot parcursul cărții.
  
  - Dacă ai de gând să-mi prezinți și să-mi construiești enșpe mii de personaje și situații, măcar fa-le mai interesate și da-le o contribuție mai pronunțată for the overall main story. De aceea, uneori am simțit ca George Călinescu a comasat două idei de carte în una singură, doar ca sa fie.
  
  - Otilia had so much potential, dar până la urmă e scrisă de un bărbat în 1938 care crede că femeia trebuie să trăiască ca sa placă bărbatului (idee preluată din carte, care e plină de misoginism!)

Pentru oamenii care consideră că această carte avea nevoie de perspectiva Otiliei, ați pierdut esența romanului. Sunt conștientă că este un produs al timpului său dar calitatea scrierii și efortul depus pentru complexitatea personajelor (chiar dacă superficial ar putea fi tipare) m-au pus să-mi regândesc recenzia inițială. Roman reușit și întreg iubit.