Moon Over Soho

Partea bună: Aaronovitch rămâne aproape la fel de amuzant, relația Grant-Nightingale-Toby-Molly la fel de simpatică, referințele la Londra sunt tot frecvente, dar nu atât de multe încât să mai fie deranjante. Apare un villain destul de interesant și un mister de grup care probabil vor fi lămurite în următoarele cărți, pe care, din aceste motive, le voi cumpăra.
Partea proastă: dacă prima carte era 50%policier și 50% mitic, aceasta este 80% policier, 0% mitic, 20% urban fantasy, iar acesta slab dezvoltat, doar pretext pt policier. Mie personal nu-mi plac nici policier, nici urban fantasy deloc, așa că nu a fost pe nișa mea. Dacă vă plac, go for it.
Partea și mai proastă: de la prima apariție a criminalului, m-am prins cine este. Și s-a confirmat, deci ca whodunit a eșuat la ce-i mai important. Situația e salvată, după cum spuneam, de faptul că în vănătoarea criminalului dă peste altcineva și mai rău.