Ratings2
Average rating3.5
Eu pe la 40% am renunțat, sătul (și cam enervat, spre foarte) să mă chinui să urmăresc linii temporale diferite sărind de la FIECARE capitol (adesea scurt) la următorul. Timpuri foarte apropiate și cu aceleași personaje, deci și mai greu de diferențiat.
Problema care m-a deranjat nu e neapărat “complicătura”, că dacă va uitați în lista mea o să vedeți ca PREFER cărțile mai grele sau chiar greoaie (sunt fan de Wolfe, damn it!), ci că e nejustificată. E doar fița autoarei și a editoarelor sale (inițiale).
Spre deosebire de Jemisin, unde liniile temporale diferite, cu personaje diferite, sunt necesare și se unesc spectaculos în Pământul Sfărâmat, aici avem doar o poveste fantasy destul de generică, mereu pe muchie de YA, amestecată de autoare precum un pachet de cărți de joc doar pentru a nu se prinde cititorul că nu-i oferă nimic deosebit sau intelectual.
Cartea a fost mega-promovată mincinos la lansare de Tor drept noul Martin si noul Rothfuss. Ha-ha-ha! Nici vorbă, o gogomanie și un fals, o înșelătorie de-a dreptul. Nu are nimic în comun nici cu complexitatea narativă reală de la Martin, nici cu cea a scriiturii lui Rothfuss. Ce este dna Lyons de fapt e o alternativă la Sanderson, dar fără capacitatea lui de a scrie personaje de care cititorului să îi pese. Ca și la BS, povestea în sine curge facil, o calitate de obicei pentru publicul mai larg, dar autoarea și-a auto-anulat acest singur avantaj - doar pentru a simula o carte complexă (nu e!).
O recomand deci doar fanilor de Sanderson - aș fi zis și celor de YA, dar pentru ei e complicată inutil. Scrisă normal (cu povestea curgând liniar), ar fi fost o carte ușurică, dar ok, și i-aș fi dat 3 stele.