Templierii

Templierii

2021 • 528 pages

O lucrare care își propune să reconstituie adevărata poveste a templierilor, scoțând la lumină faptele reale ale unui fenomen unic în istorie, care a dat naștere unor fascinante mituri și legende ce captivează încă imaginația populară. În 1119, în perioada turbulentă care a urmat Primei Cruciade, un mic grup de cavaleri a pus bazele întâiului ordin religios, în Ierusalim. Aceștia au fost cavalerii templieri, războinici de elită, legați prin jurământ de sărăcie, castitate și obediență, care și-au propus să ofere protecție pelerinilor ce călătoreau pe urmele lui Hristos, străbătând drumurile pline de pericole ale Țării Sfinte. Decenii mai târziu, templierii – cei câțiva cavaleri săraci porniți în căutarea unei cauze – devin o adevărată organizație cu ambiții și un scop clar, dar mai ales cu resurse necesare pentru a-l împlini. Vreme de două secole, templierii au reprezentat cea mai importantă rețea a Evului Mediu. Au condus cruciade, au revoluționat viața economică medievală, au inițiat noi forme de război și au decis soarta unor regi. Apoi, în octombrie 1307, sute de frați au fost arestați, întemnițați și torturați, iar ordinul a fost desființat, sub acuzații de sodomie, idolatrie și erezie, într-unul dintre cele mai răsunătoare procese ale lumii medievale. Dar oare au fost eretici sau victime ale unui stat represiv neîndurător? Astăzi, după mai bine de 700 de ani de la declinul lor, templierii rămân subiectul fascinației, al imitației și al obsesiei populare. „Dan Jones este un artist, dar și un istoric autentic. Rar avem acces la o lucrare atât de serioasă și totuși atât de ușor de parcurs.“ The Times, Book of the Year „Această nouă și valoroasă istorie a templierilor este o cronică proaspătă, puternică și captivantă a celui mai important ordin militar religios, care ne prezintă fine și prețioase învățături cu un remarcabil entuziasm narativ.“ Simon Sebag Montefiore Dan Jones este absolvent al Universității Cambridge, istoric, prezentator și jurnalist premiat. Este autorul bestsellerurilor Summer of Blood, The Plantagenets, The Hollow Crown și Magna Carta. Este prezentator și scenarist pentru seria Channel 5/Netflix Secrets of Great British Castles. Locuiește în Surrey.

Become a Librarian

Reviews

Popular Reviews

Reviews with the most likes.

There are no reviews for this book. Add yours and it'll show up right here!