Zi după zi

Zi după zi

2014

Zi după zi un alt trup. Zi după zi o altă viață. Zi după zi îndrăgostit de aceeași fată. Un adolescent care-și spune, simplu, A, se trezește în fiecare dimineață într-un alt trup, trăind o altă viață. Niciodată nu e prevenit în legătură cu locul unde se va afla sau persoana în trupul căreia va fi. A s-a împăcat cu situația lui și chiar și-a stabilit câteva reguli „de supraviețuire“: Niciodată să nu se atașeze prea tare. Să evite să fie remarcat. Să nu se implice. Totul până într-o zi când se trezește în corpul lui Justin și o cunoaște pe iubita acestuia, Rhiannon. Regulile sale stricte nu se mai aplică. Pentru că, în sfârșit, a găsit pe cineva alături de care vrea să rămână pentru totdeauna, zi după zi. O poveste fascinantă, ce lansează o provocare: putem iubi cu adevărat pe cineva menit să ia altă înfățișare în fiecare zi? „Asta face iubirea: te face să vrei să rescrii lumea. Te face să vrei să alegi personaje, să construiești scenariul, să conduci intriga. Persoana pe care o iubești stă în fața ta, iar tu vrei să faci tot ce-ți stă în puteri ca iubirea să fie posibilă, să fie la nesfârșit posibilă. Iar când sunteți doar voi doi, singuri într-o cameră, poți să pretinzi că așa este, că așa va fi.“ „Mister, romantism, personaje cool și o idee trăsnet!“ – The Guardian „Când prima dragoste se sfârșește, cei mai mulți oameni știu că vor veni și altele. N-au terminat cu iubirea. Iubirea nu a terminat cu ei. Nu va fi niciodată la fel ca prima, dar va fi mai bună în diferite feluri. Eu nu am o astfel de consolare. De asta mă agăț din răsputeri. De asta e atât de greu.“ „În Zi după zi, scriu din punctul de vedere al unui personaj care nu e nici bărbat, nici femeie. Care nu aparține niciunei rase, niciunei religii. A a crescut fără prieteni, fără familie. A este doar un suflet.“ – David Levithan

Become a Librarian

Reviews

Popular Reviews

Reviews with the most likes.

There are no reviews for this book. Add yours and it'll show up right here!