Roxi

Dorul meu pentru tine
este planta de interior
pe care încerc să o salvez.

Cele mai multe mor din cauza abundenței de apă.
Cum se poate iubi
mai puțin?

Am schimbat pământul
și am scos rădăcinile putrezite.
An citit undeva că
doar cele putrezite trebuie tăiate,
iar cele sănătoase lăsate
neatinse.
De unde poți să-ți dai seama
dacă ai scos firele potrivite?

Când o plantă arată semne
de moarte,
de unde știi până când
se poate salva?
De unde știi că nu
se poate salva?

Și dacă se poate salva o plantă
care pare să fie pe moarte,
de unde știi că ceea ce crezi că
ar fi salvarea într-adevăr
este?

Oricât de multe informații
aș citi despre
plante,
ce e dorul meu pentru tine,
oricât de perfect
aș urmări
instrucțiunile internetului și
intuițiile inimii,
doar cu timpul pot afla
consecințele și rezultatele acțiunilor mele
de fiecare zi.

Puiul de aloe de pe pervaz
este ceea ce nu o să dispară
niciodată,
nici după posibila moarte.
De unde poți ști în ce formă
renasc plantele
de interior?

• Am încercat sa citesc cartea asta la 18 ani, dar atunci am rezistat doar 70 și ceva de pagini din cauza metodei balzaciene cu descrierile extrem de pompoase care nu duceau nicăieri. Ani mai târziu părerea nu mi s-a schimbat deloc.
  
  - Simt ca mi-am pierdut mulți neuroni pe drum încercând să fiu atentă la descrierile alea extrem de luuuuuungi
  
  - Plus ca în loc sa se focuseze pe personaje mai interesante, Călinescu mă obligă sa trec prin pagini intreeeeegi de Aglae, Titi și Simion, care sunt cele mai unidimensionale și neinteresante personaje posibile, in definitoriu nici nu le văd exact rostul in carte pt evoluția acțiunii, nu ajută cu absolut nimic povestea, în afară de a atinge minunatul număr de aproape 500 de pagini.
  
  - Cred că dacă cartea s-ar fi focusat mai mult asupra a patru sau cinci personaje - Otilia, Felix, Pascalopol, moș Costache și Stănică - povestea ar fi fost mult mai bine transpusă și coerentă și nu s-ar fi pierdut inutil în construcția unor personaje care mi se par ca doar există și atât, nereușind să le înțeleg exact scopul sau prezența atat de proeminentă de pe tot parcursul cărții.
  
  - Dacă ai de gând să-mi prezinți și să-mi construiești enșpe mii de personaje și situații, măcar fa-le mai interesate și da-le o contribuție mai pronunțată for the overall main story. De aceea, uneori am simțit ca George Călinescu a comasat două idei de carte în una singură, doar ca sa fie.
  
  - Otilia had so much potential, dar până la urmă e scrisă de un bărbat în 1938 care crede că femeia trebuie să trăiască ca sa placă bărbatului (idee preluată din carte, care e plină de misoginism!)

“Morning or night, Friday or Sunday, made no difference, everything was the same: the gnawing, excruciating, incessant pain; that awareness of life irrevocably passing but not yet gone; that dreadful, loathsome death, the only reality, relentlessly closing in on him; and that same endless lie. What did days, weeks, or hours matter?”

“Always the same. Now a spark of hope flashes up, then a sea of despair rages, and always pain; always pain, always despair, and always the same. When alone he had a dreadful and distressing desire to call someone, but he knew beforehand that with others present it would be still worse”

“Can it be that I have not lived as one ought?” suddenly came into his head. “But how not so, when I've done everything as it should be done?”

“The syllogism he had learnt from Kiesewetter's Logic: “Caius is a man, men are mortal, therefore Caius is mortal,” had always seemed to him correct as applied to Caius, but certainly not as applied to himself. That Caius — man in the abstract — was mortal, was perfectly correct, but he was not Caius, not an abstract man, but a creature quite, quite separate from all others. He had been little Vanya, with a mamma and a papa, with Mitya and Volodya, with the toys, a coachman and a nurse, afterwards with Katenka and will all the joys, griefs, and delights of childhood, boyhood, and youth. What did Caius know of the smell of that striped leather ball Vanya had been so fond of? Had Caius kissed his mother's hand like that, and did the silk of her dress rustle so for Caius? Had he rioted like that at school when the pastry was bad? Had Caius been in love like that? Could Caius preside at a session as he did? “Caius really was mortal, and it was right for him to die; but for me, little Vanya, Ivan Ilych, with all my thoughts and emotions, it's altogether a different matter. It cannot be that I ought to die. That would be too terrible”