Stefan

Ciclul Poetul la New York e fantastic si sper sa ma intorc la el, studiindu-l mai atent. In rest, poezia lui Lorca e interesanta, dar neimpresionanta. Desi e clar ca pentru a-l cunoaste intr-adevar, un poet trebuie citit in original, stilul lui Lorca (in versiunea lui Novaceanu) mi-a amintit de maniera de scriere a lui Blaga.

Demonadologia, ultima parte a strălucitei cărţi Cucamonga, publicată de Iulian Tănase la Herg Benet, este o realizare subtilă al acestui important scriitor contemporan de avangardă. Demonadologia este o pastişă după celebrul tratat leibnizian, ironizat în epoca sa de Voltaire. Tănase propune un joc intelectual superior, pe care îl desăvârşeşte prin intermediul unei interesante combinaţii de logică, matematică şi poezie. Îl vom urmări îndeaproape:

„Demonada este ... particula lui Demonezeu.” (s.a.) (1) Acesta este punctul de plecare.

„ ... [D]emonade[le] sunt adevăraţii atomi ai naturii răului şi, într-un cuvânt, elementele lucrurilor care alcătuiesc cea mai rea dintre lumile posibile.” (s.a.) (3) Schopenhauer, un alt critic acerb al lui Leibniz, considera că trăim în cea mai rea din lumile posibile. Chiar dacă nu este o afirmaţie ce se poate dovedi ştiinţific (cum arată celelalte lumi posibile?), avem de-a face cu un adevăr al coşmarului, care în momentele de suferinţă intensă, este plauzibil.

„Răul este etern. Mai mult, în cea mai rea din lumile posibile, răul este etern, necesar şi suficient. În schimb, binele, în această lume, este tern, contingent şi insuficient.” (4) Am extras acest pasaj pentru inspirata antiteză etern-tern dar şi ideea (dacă trecem dincolo de masca parodiei) contingenţei binelui merită evidenţiată. De multe ori, dacă faci binele, eşti considerat un imbecil şi un fraier. „Îţi faci de lucru”, cum se spune în limbaj cotidian. Pe când o aplicare discretă, abilă a răului, iscusită ca o împunsătură de cuţit, rezolvă o întreagă melodramă.

„Demonadele nu au o relaţie strânsă decât cu conştiinţa răului. Cine a spus că răul se naşte din ignoranţă s-a înşelat.” (14) S-au înşelat, deci, platonicienii şi creştinii. Nu s-a înşelat Dorian Gray.

Mai multe aici:
http://egophobia.ro/?p=8567.

Aleksandar Stoicovici (n. 1988) este la 23 de ani un poet complet, în sensul că în ciuda vârstei sale „fragede”, se află în posesia tuturor mijloacelor sale de expresie poetică. (Şi aici merită comparat cu Gabriel Nedelea [n. 1987], un alt debutant al anului 2011, la care absentează total bâlbâielile sau bâiguielile, cu care ne obişnuiesc mulţi poeţi la primul volum.)


Primul text al volumului Vineri se numeşte Incizie: „piramide de blană se adună sub capul tău/ în fiecare piramidă/ fierbe un calcan// răzuiesc câţiva solzi/ şi mă târăsc în altar/ pe sub icrele de plumb// pereţii se încintă/ vopseaua icoanelor îmi curge în păr/ doi câini aleargă printre sfinţi/ şi se ascund// deschid ochii – // inima/ se transformă într-o cuşcă/ bine ascunsă sub platoşa de carne//”.

În prima strofă îmi place trecerea de la piramidă la calcan, care ne ilustrează nemijlocit că intrăm în spaţiul poematic al transei, nemaivorbind de semnificaţiile religioase şi mitologice ale termenilor. Este un fel de Welcome To My Nightmare à la Stoicovici, care ne aruncă brusc în ocean, odată ce am depăşit interior plaja ordinii raţiunii şi a realităţii. Calcan ritmează muzical cu altar, astfel încât am putea spune că ego-ul poetic răzuieşte solzi din altar, dacă am accepta că cei doi termeni sunt interschimbabili; aşa mergem pe o hermeneutică a depăşirii religiei prin ea însăşi, ca în Losing My Religion: datorită atmosferei de furnal, icoanele se lichefiază şi se descompun în elementele primare ale psyche-lui, probabil afectând chiar şi vederea exterioară a ego-ului poetic, care îşi deschide ochii „în interior”. „Sufletul este închisoarea trupului”, spunea Foucault. Inima (kardia?) este microcosmosul în care se poate comprima trupul universului, sau cadavrul său mumificat, dacă inferăm că inima este o piramidă, în sângele căreia găsim ADN-ul astral al faraonului, presetat să călătorească în altă lume.

Mai multe aici:
http://egophobia.ro/?p=7951

Daca pornesti de la indoiala absoluta si imediat ajungi la dovedirea existentei lui D-zeu, inseamna ca indoiala este doar o strategie, un scepticism ce se “inchide” in credintza. Dezamagitor, pentru ca “noaptea intunecata” a lui RD promitea. Mai mult, de ce sa nu fii paranoic pana la capat si sa te indoiesti de “eu sunt”? Poate ca suntem toti un vis in mintea unui zeu care nu poate sa se trezeasca. Din perspectiva marelui egalizator, sub spectrul mortii care patruleaza ca un corb, suntem toti vis, Maya, iluzie. Romanticii au stiut sa duca pana la capat tensiunile pe care RD abia le presimtea. Rationalismul cartezian poate sa se lipseasca de D-zeu. In ciuda obedientei flosofului, anumite pasaje vestesc necesitatea ateismului. Totusi - si asta este alta discutie - alianta dintre ateism si ratiune e triviala.

(re-reading) July 2012
Fantastic! The alliance between beauty and the death instinct in a bright & depressive poetry. We should read the Romantics after the Surrealists.

“I have been half in love with easeful Death.”
“Now more than ever seems it rich to die.”
“Heard melodies are sweet, but those unheard/ Are sweeter.”
“For shade to shade will come too drowwsily,/
And drown the wakeful anguish of the soul.”
“She dwells with Beauty - Beauty that must die.”
“... in the very temple of Delight/
Veiled Melancholy has her sovran shrine.”
“How beautiful, if sorrow had not made
Sorrow more beautiful than Beauty's self.”
The Truth:
“The blaze, the splendour, and the symmetry,/
I cannot see - but darkness, death and darkness.”

Introduction au nihilisme:

Cioran

« Le rien même est mesure de Dieu. »
« Mon lieu, ma patrie est, comme pour les mystiques, ce rien qui précède Dieu. »
« On a toujours quelqu'un au-dessus de soi : par-delà Dieu même s'élève le Néant. »

Marc Aurèle

« Bientôt, tu auras tout oublié ; bientôt tous t'auront oublié. »

A treia lectura (martie 2013): consultat editia necenzurata din 1936, in care Cioran ii ataca, printre altii, pe evrei si unguri.

“Omeneste nu ne putem apropia de ei, fiindca evreul este mai intai evreu si apoi om ... Este ca si cum ei ar descinde dintr-o alta specie de maimute decat noi.”

“...Ungurii nu s-au asezat in Campia Panonica pentru ca sa gandeasca, ci pentru ca sa cante si sa bea. Si au reusit ... Ungurii sunt un popor de conchistadori, care a ajuns sa ingrase porci.”

Piscul acestu volum este, din perspectiva mea, Laus odii, un manifest al urii ontologice - un simtamant exponential, care transgreseaza barierele fiintei.

“Tacuta e si rece ca un sarpe ura mea, si e cuminte.
Culcusul ei e asteptarea, iar laptele
un gand sorbit in taina.
Puterea-i creste la-ntuneric precum in beciuri mucegaiul,
veninul ei se limpezeste ca vinul vechi, cu vremea
...
Ea e a doua mea privire,
patrunde masti, strabate ziduri.” (p. 177)

Der Panther

Im Jardin des Plantes, Paris



Sein Blick ist von Vorübergehen der Stäbe
so müd geworden, daß er nichts mehr hält.
Ihm ist, als ob es tausend Stäbe gäbe
und hinter tausend Stäben keine Welt.

Der weiche Gang geschmeidig starker Schritte,
der sich im allerkleinsten Kreise dreht,
ist wie ein Tanz von Kraft um eine Mitte,
in der betäubt ein großer Wille steht.

Nur manchmal schiebt der Vorhang der Pupille
sich lautlos auf—. Dann geht ein Bild hinein,
geht durch der Glieder angespannte Stille—
und hört im Herzen auf zu sein.

Pantera (tr. Al. Philippide)

In Jardin des Plantes, Paris

Privirea ei de gratii atata s-a lovit
incat in ea nimic nu mai pastreaza.
Si parca mii de gratii tot trec necontenit
si dupa gratii lumea inceteaza.

Al pasilor puternici mers marunt
ce-ntr-un minuscul cerc se invarteste
e ca un dans al fortei in jurul unui punct
in care-o ametita vointa s-odihneste.

Dar valul ochiului, din cand in cand,
se-nalta. O imagine patrunde,
prin linistea-ncordata a trupului trecand,
si piere-n golul inimii profunde.

Unul din cei mai puternici poeti optzecisti. Primul sau volum, Mona-Monada (1981), e scris in anul cand implineam un an. Observ ca multe din temele nihilismului meu (cuiele mele de la grenade) sunt anticipate de aceasta placheta. Nu credeam sa gasesc un poet roman care sa practice un asemenea terorism spiritual. Mircea A. Diaconu, in postfata, gaseste sursele poeziei lui Vasiliu la N. Stanescu si la Bacovia. Vasiliu are un fel de orientare metafizica si asta il apropie de Stanescu (mai ales in volumele ulterioare), comparatia cu Bacovia este, insa, extrem de relevanta. Cel care pentru generatia lui Eliade si Cioran era un poet minor si care este unul canonic pentru noi (probabil alta greseala) a adus, pe filonul E.A. Poe, Baudelaire, Lautreamont, o anumita intunecime oculta in poezia romana, un soare negru, care n-a incetat sa-si proiecteze umbrele asupra noastra. In Mona-Monada, Vasiliu este, la fel ca Nietzsche, Wagner, Cioran, Palahniuk si Baudrillard, un punct de intersectie intre nihilism si terorism, un calator dincolo de capatul noptii, un outsider format la scoala lui Meursault. Vasiliu este cavalerul invizibil al Apocalipsei.




De anima

Plopii se dezgheata in ferestrele
azilului de noapte.
Beau asfintitul
din orbitele cailor

Asta-noapte a cazut
din perete
“Madona cu pruncul”
strivind milioane de paianjeni

Dumnezeu este singura metafora
intr-un camp minat
intr-un camp petrolifer.
Dumnezeu:
un mort in plus
printre morminte
Nimic despre
bagajele secrete
nimic despre
briciul descoperit in zapada


Poem final

Haladuiesc de unul singur intr-un oras
cu peste 300 de mii de oameni. Un cer
ca un imens cargou petrolier in nemiscare:
vad cum Dumnezeu se arunca sub rotile
silentiosului tramvai

Prietenul lucreaza in asceza la
Tractatus de impotentia: astfel
izbucneste incendiul la periferie
explodeaza inima intr-un camp minat
Sare in aer laboratorul alchimic:
inima putreda prin care bate vantul
inima de piatra la temelia unui edificiu
al carui nume imi scapa
Dar nimeni nu se sinucide...

Trece un betiv cu un caine sub brat.
Gesticuleaza, vorbeste:
corabie in larg pe care o pierd
in scurt timp din vedere
Dar noaptea aceasta e prea lunga. Cine
o poate scurta?

Imi tai un deget.
Celelalte in cor: taie-ne si pe noi!
Exprim un cuvant.
Celelalte in cor: si pe noi, si pe noi!
Acum observ ca bocancii imi sunt ferfenita
si ma grabesc sa-i arunc

Dar poemul acesta e prea lung.
Noaptea aceasta e prea lunga.
Scot cutitul si HARSTI, un deget.
Celelalte in cor: si e noi, si pe noi!
HARSTI! HARSTI! HARSTI!

First read. Sep 2011.

A practical (and theoretical!) guide on how to write a professional Romanian gothic horror. Influenced perhaps by Poe, M. Shelley and Walpole (and even De Sade) and containing a strong epic doom and gothic metal subcurrent (MDB, Theater of Tragedy, Lacrimas Profundere and even HIM [!]), a good knowledge of magick and esoteric practices (a bit of Meyrink also), Craznic's novel deserves to be translated in English, its witty and dark effects on the readers being mesmerizing. I would have published the postface as an article, leaving the story untouched. Still the postface is useful: consider only Poe's “Raven” and his “Philosophy of Composition”. I'm looking forward with excitment to reading Craznic's future novels.

Second read. Feb 2014.

1. L'ideal

A. Ce qu'il faut à ce coeur profond comme un abîme,
C'est vous, Lady Macbeth, âme puissante au crime,
Rêve d'Eschyle éclos au climat des autans ...

B. To this heart deeper than the deepest canyon,Lady Macbeth would be a fit companion,Crime-puissant dream of Aeschylus ... (tr. Roy Campbell)C. Zu meinem abgrunds-tiefen herzen sprechenNur Lady Macbeth mächtig im verbrechen– Ein Æschyl-schatten der im frost entstund –(tr. Stefan George)D. Potriva-acestei inimi ca ocna de adâncăEşti tu, lady Macbeth: în vântul crimei, stâncă,Vis roşu-al lui Aeschile prin albii munţi golaşi ...(tr. Ion Barbu)E. O, inimii aceştia, genune nesfârşită,Doar tu-i placi, Lady Macbeth, în crime cătrănităTu, vis al lui Eschyle, în neguri făurit ...(tr. Lazăr Iliescu)F. Privind în mine însumi, te văd ca-ntr-un abis, Pe tine, lady Macbeth, femeia ce-a ucis,Un vis al lui Eschyle stârnit de-un uragan(tr. Al Hodoş)2. Le RevenantA. Comme d'autres par la tendresse,Sur ta vie et sur ta jeunesse,Moi, je veux régner par l'effroi.B. Others by tenderness and ruthWould reign over your life and youth,But I would rule by fear alone.(tr. Roy Campbell)C. As by tenderness and ruthOthers rule thy life and youth,I by terror choose to reign. (tr. Jack Collings Squire)D. Wie andre durch zartes bestrebenBeherrsch ich dein junges lebenDurch des schreckens gewalt.(tr. Stefan George) E. Cum alţii prin iubire-ar vreaSă stăpânească viaţa ta,Eu vreau s-o stăpânesc prin groază.(tr. Al. Philippide)F. Alţii vor stăpâni să-ţi fiePrin umilă gingăşie,Eu prin groază vreau să-ţi fiu.(tr. D. Iacobescu)G. Căci precum alţii prin iubirePe viaţa ta pun stăpânireEu domn prin spaimă vreau să-ţi fiu.(tr. Gherghinescu Vania)

3. Spleen (II)

A. — Je suis un cimetière abhorré de la lune,
Où comme des remords se traînent de longs vers
Qui s'acharnent toujours sur mes morts les plus chers.

B. — I am a cemetery abhorred by the moon,In which long worms crawl like remorseAnd constantly harass my dearest dead. (tr. William Aggeler)C. A graveyard, I, abominated by the moon,Where, like a viscous worm, remorse thrusts out his headTo strike forever at my most beloved dead.(tr. Jacques LeClercq)D. Ich bin ein kirchhof dem die sterne grollenWo – innre qualen – lange würmer ziehnSie raffen meine liebsten toten hin.(tr. Stefan George) E. – Sunt cimitirul muced, afurisit de lună,În care stau la pândă lungi viermi neadormiţiTârându-se să-mi roadă toţi morţii mei iubiţi.(tr. Al. Philippide) 4. Spleen (IV) A. — Et de longs corbillards, sans tambours ni musique,Défilent lentement dans mon âme; l'Espoir,Vaincu, pleure, et l'Angoisse atroce, despotique,Sur mon crâne incliné plante son drapeau noir.B. — And without drums or music, long hearsesPass by slowly in my soul; Hope, vanquished,Weeps, and atrocious, despotic AnguishOn my bowed skull plants her black flag.(tr. William Aggeler)C. — And long hearses, with no drums, no music,File slowly through my soul: Hope,Conquered, cries, and despotic atrocious AgonyPlants on my bent skull its flag of black.(tr. Geoffrey Wagner)D. Ein leichenzug ohne trommel und klang unaufhaltsamUnd langsam in meiner seele vorübertanzt ..Die hoffnung weint und die angst entsetzlich gewaltsamAuf meinem geneigten schädel ihr banner pflanzt.(tr. Stefan George)E. – Şi lungi şi nesfârşite convoaie mortuareÎncet şi fără muzici prin suflet trec mereu;Speranţa-nvinsă plânge; şi rea, dominatoare,Înfige Spaima negrul ei steag în craniul meu.(tr. Al. Philippide)F. Iar şiruri lungi de ciocli, tăcuţi şi fără zgomot,Cu-ncetul se strecoară în sufletu-mi pribeag;Speranţa-nvinsă plânge, iar groaza nemiloasăÎn ţeasta mea plecată înfige negru-i steag.(tr. Vladimir Chardin, 1896)G. – În sufletu-mi trec dricuri şi nimenea nu cântăSperanţa doar învinsă se vaietă mocnit,Când spaima fioroasă despotic îmi împlântă,Pe craniul ce se pleacă drapelul ei cernit.(tr. C. D. Zeletin)H. – Şi dricuri, fără tobe şi muzică pioasă,Îmi trec târâş prin suflet; Speranţa plânge-nfrântă,Şi pe-nclinatul creştet, o Spaimă nemiloasăDrapelul ei cel negru despotic mi-l împlântă.(tr. Al. Hodoş)

5. Les litanies de Satan

A. Gloire et louange à toi, Satan, dans les hauteurs
Du Ciel, où tu régnas, et dans les profondeurs
De l'Enfer, où, vaincu, tu rêves en silence!
Fais que mon âme un jour, sous l'Arbre de Science,
Près de toi se repose, à l'heure où sur ton front
Comme un Temple nouveau ses rameaux s'épandront!

*

B. Glory and praise to you, O Satan, in the heights
Of Heaven where you reigned and in the depths
Of Hell where vanquished you dream in silence!
Grant that my soul may someday repose near to you
Under the Tree of Knowledge, when, over your brow,
Its branches will spread like a new Temple!

(tr. William Aggeler)

C. Glory and praise to Thee, Satan, on high,
Where Thou didst reign, in Hell where Thou dost lie,
Vanquished, silent, dreaming eternally.
Grant that my soul some day rest close to Thee
Under the Tree of Knowledge which shall spread
Its branches like a Temple overhead.

(tr. Jacques LeClercq)



D. Mărire, slavă ţie, Satan, în înălţimi
De ceruri, unde rege ai fost, şi-n adâncimi
De iad, în care-acuma învins, visezi în tihnă!
Ia-mi sufletul aproape de tine, spre odihnă,
Sub arborele ştiinţei, când fruntea-ţi de erou
Sub crengile-i luci-va ca într-un templu nou!

(tr. Ştefan Bascovici)


E. Mărire, slavă ţie, Satan, în înălţimi
Unde domneai odată, şi-n negre adâncimi
În care-ţi depeni visul înfrânt, pe sculul minţii!
Fă ca şi eu o dată, sub pomul Cunoştinţii,
Când templul lui de ramuri te va încununa,
Să pot să stau alături, smerit, la dreapta ta!

(tr. Lazăr Iliescu)