„Când sunt întrebat care sunt cărțile mele pe care le consider cele mai importante, răspund aproape automat Nostalgia, Levantul și Orbitor. De fiecare dată simt însă, obscur, că fac o nedreptate. Că las deoparte, uitată într-o zonă umbrită a minții, o a patra carte majoră a mea, pe care de un sfert de secol mă străduiesc s-o uit, ca pe-o iubire veche și nevindecată încă. E corpusul poemelor mele lirice, scrise în tinerețe, într-un efort continuu, halucinant și epuizant, care-a durat doisprezece ani. A fost epoca în care mi-am trăit viața, fără rest, numai și numai în poezie. Când privesc în urmă, văd imediat acea flacără strălucitoare, acea căutare disperată de forme noi, acea continuă măsurare a puterilor într-un inegal skandenberg cu poezia, care-ar fi putut face, numai ea, opera mea completă. Când, prin 1992, am hotărât să nu mai scriu poezie a fost o sinucidere simbolică în speranța unei renașteri. Mi s-a dat apoi, într-adevăr, șansa unei noi vieți în literatură, dar o viață nu separată de prima, ci izvorâtă în întregime din ea. Poezia a găsit o cale de-a curge mai departe în scrisul meu și a rămas pentru mine, mai departe, chiar dacă dizolvată într-un epic translucid, sensul vieții mele. Faptul că nici azi nu mă interesează nimic altceva, în efemerul și enigmaticul lumii, decât poezia este moștenirea acelei epoci îndepărtate. Cititorul va găsi în acest volum, reproduse integral, cele șase volume de versuri publicate de mine, la care va adăuga, poate, «dîn citit ori amintire», al șaptelea volum, Levantul, care, din motive evidente, nu și-a găsit locul aici.“ (Mircea CĂRTĂRESCU)
Reviews with the most likes.
There are no reviews for this book. Add yours and it'll show up right here!