Ratings2
Average rating3
Mult prea YA pentru mine. Nu în sensul de family-friendly, fiind extrem de dark și violentă (chiar exagerat, nu că m-aș oripila, ci pentru că frecvent are doar rolul de a șoca, o chestie tot adolescentină), ci în cel de super-simplificare.
Povestea e maxim de ”drept din punctul A în punctul B”, personajele secundare practic nu există (nu sunt construite deloc), lumea nu e nici ea conturată mai deloc, acțiunea alergând prin ea... de fapt nici măcar personajul principal nu are vreo formă. În afară de violență și furie, ce-mi mai puteți spune despre el? Nimic, iar autorul a fost suficient de șmecher să scrie cartea la persoana I ca să ascundă aceasta cât de cât. Tot un element de simplificare deranjantă, care elimină veridicitatea, este lipsa consecințelor: nici o faptă a lui Jorg nu întâmpină reacție (de ex. omoară un nobil și apoi își vede de treabă și asta-i tot. Nu așa funcționează feudalismul, ar fi trebuit să se descurce cu reacția familiei).
Nu mi-a plăcut nici inserarea de elemente SF, pentru că au fost extrem de neoriginale și nu s-au potrivit deloc celor foarte, foarte fantastice, precum fantomele. Post-apocaliptic și necromanți... o combinație cam ridicolă în ochii mei.
Ce pot spune că mi-au plăcut au fost stilul scriitoricesc (atât de asemănător cu Abercrombie că mereu uitam că nu-i el) și ideea în sine, a unui grup de ticăloși (din păcate mult mai slab conturați decât Compania Neagră, și nici Cook nu-i vreun scriitor complex). Și mi-a plăcut foarte mult personajul regelui - cu el aș fi vrut să citesc o carte. Când Lawrence o trece și la cărți pentru adulți, îl aștept cu maxim interes, ca foarte probabil concurent la Abercrombie.
PS: ca efect secundar, voi adăuga o stea în plus ”Jumătății de Rege” - practic cele 2 cărți sunt alternative construite pe același schelet, și comparativ îmi dau seama că Abercrombie a construit o lume funcțională și niște personaje memorabile, așa că am fost nedrept cu el față de concurență.