Psihologia minciunii

Psihologia minciunii

336 pages

Ratings1

Average rating3

15

O carte tulburătoare, fascinantă, ce redeschide vechea discuţie despre esenţa răului uman. Deşi de-a lungul timpului această problematică a fost dezbătută mai degrabă de filozofie şi religie, avem acum o altă abordare – din perspectiva unui psihiatru cu o remarcabilă deschidere interdisciplinară. Un tur de orizont asupra naturii umane, un dialog deschis între psihologie şi religie. Cazurile clinice prezentate aici, manifestări ale răului în viaţa cotidiană, deşi la prima vedere pot fi catalogate drept maladii psihice, la o analiză psihiatrică atentă refuză să se înscrie în categoriile standard ale psihologiei sau psihiatriei. Minciuna este trăsătura cea mai relevantă a răului ce sălăşluieşte în oameni, ea fiind atât un simptom, cât şi o cauză a răului. Deşi oamenii consideră în general că psihoterapia şi exorcismul sunt lucruri complet diferite, Scott Peck ne demonstrează că amândouă sunt nişte procese psihoterapeutice, atât ca metodă, cât şi ca rezultat. Diferenţa majoră dintre cele două constă în faptul că în cazul psihoterapiei există o libertate totală, pacientul putând să încheie şedinţa oricând doreşte. Nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul exorcizării. În acest caz, pacientul se află la discreţia celui care conduce şedinţa şi nu poate să întrerupă singur procesul de exorcizare, ceea ce îl poate transforma într-o victimă, pentru că exorcismul este până la urmă un război spiritual. La limita dintre ştiinţă şi religie, Psihologia minciunii îi oferă cititorului o nouă perspectivă asupra unor subiecte controversate, iar în final îi poate schimba chiar viziunea asupra vieţii. Morgan Scott Peck (1936–2005) a fost un cunoscut şi apreciat psihiatru şi autor american. A absolvit Friends Seminary în 1954, Harvard în 1958 şi a obţi­nut titlul de doctor în medicină în 1963, la Case Western Reserve University. De-a lungul carierei sale de psihiatru, a ocupat diverse funcţii administrative guvernamentale. A fost director la New Milford Hospital Mental Clinic şi a practicat psihiatria în cadrul unui cabinet particular în New Milford, Connecticut. Lucrările lui Peck reprezintă o sinteză a experienţei obţinute din practica psihiatrică şi a unei puternice şi distincte perspective religioase. Una dintre convingerile sale este că oamenii în care sălăş­luieşte răul îşi atacă semenii în loc să se confrunte cu propriile eşecuri. Opiniile sale religioase au fost criticate de anumiţi fundamentalişti creştini (de exemplu, Debbie Dewart). În 1984, Peck a colaborat la înfiinţarea Foundation for Com­munity Encouragement, o fundaţie nonprofit de educaţie publică, a cărei misiune declarată a fost de „a învăţa indivizii şi organizaţiile principiile comunităţii“. Fundaţia şi-a încetat activitatea în 2002. În 1994, Peck şi soţia sa, Lily Ho (de care s-a despărţit în 2004), au primit Premiul Internaţional pentru Pace al Comunităţii lui Hristos. De acelaşi autor, la Curtea Veche Publishing au mai apărut Drumul către tine însuţi (2001) şi Drumul către tine însuţi şi mai departe (2007, 2008).

Become a Librarian

Reviews

Popular Reviews

Reviews with the most likes.

There are no reviews for this book. Add yours and it'll show up right here!


Top Lists

See all (3)

List

89 books

Non Fiction

Weird Things Customers Say in Bookstores
De ce este România altfel?
Bossypants
The Wizard of Oz and Other Narcissists
Yes Please
Is Everyone Hanging Out Without Me?
Daring Greatly: How the Courage to Be Vulnerable Transforms the Way We Live, Love, Parent, and Lead

List

69 books

2010 Or Before

Peter Pan
Memoriile unei fete cuminți
Jane Eyre
Wuthering Heights
The Pilgrimage
Eat Pray Love: One Woman's Search for Everything Across Italy, India and Indonesia
The Magus

List

3 books

Christian

Genoveva
Psihologia minciunii
Drumul către tine însuţi