Turbion

Planează constant foarte aproape de plictiseală și niciodată nu se îndepărtează; are, cam 2 treimi, mai multă telenovelă și mai puțin SF decât aș fi preferat eu (se inversează proporția spre sfârșit); are un ritm molcom, pe care știu că destui îl apreciază (gen KS Robinson) dar pentru mine e de obicei prea lent - ei bine, cu toate acestea și în pofida lor, e de departe cel mai bun SF citit de mine anul acesta și categoric unul dintre cele mai bune din ultimii ani (comparabil îmi vine în minte doar Reynolds, care merge însă spre weird în timp ce Wilson alege să studieze banalul, zi-de-zi-ul).
De ce? Pentru că este complet credibilă și convingătoare; se ia și ne ia (pe cititori) în serios; păstrează curiozitatea vie de-a lungul romanului și o satisface la sfârșit și complet, și veridic; prezintă o apocalipsă pentru oameni serioși, să zic așa, la care se reacționează inginerește, prin idei și fapte, total atipic pentru SF apocaliptic (aici viața continuă as usual la sfârșitul lumii, uneori de o micime incredibilă în perspectivă - așa cum cred că ar și fi). Are personaje complet construite și vii (chiar și cele enervante). Lucrează simultan, în conceptul de bază, la nivele de la microscopic la galactic, trecând prin individual. Și altele.