bloguldesefe

2 good-ish stories (Brazen Dreams, smth's Burden), but nothing to remember the next day, and 2 stories I did not like, one (the Keiko) really bad. To be honest, I must say that for each issue I am rating the fiction only (stories and novel excerpts), so the GDM as a whole is somewhat better than my ratings.

Plus: partea de jurnal e foarte bine realizată, scrisă natural, reușește să contureze bine un personaj și să-l facă agreabil. Totul e realism și concret 100%. În general captivantă. Cam 4/5 pentru că după 2/3 deja m-am plictisit și am citit din inerție. Poate prea multă chimie/fizică totuși.
Minus: partea de la NASA e prost scrisă: personajele nu sunt creionate destul, nu au motivații, interacționează stângaci. 2/5 Era un roman mai bună fără ea, doar cu jurnalul.

Un policier noir scris corect, dar pentru mine mai degrabă plictisitor.
Oarecum original e mai degrabă background-ul - Axa a câștigat WW2, dar din 1978 (când e scrisă cartea) a mai fost folosit de multe ori și a devenit destul de banal; pe deasupra, SS-iștii nu mi s-au părut credibili - se comportă ca niște lorzi britanici, nu ca militari fanatici ai unei dictaturi. Dialogurile sunt bune, dar am avut o problemă cu personajele (de ex. și cu ”dama” - mult prea noir șablon) și cu unele potriviri prea ușoare ca să înainteze ancheta.
Sincer, m-a plictisit considerabil și, deși mă așteptam la ceva mai germanificat în mentalitate și referințe, e 100% britanică.
Dacă vă plac noir-urile pe rețetă, go for it. Dacă vă așteptați (ca mine), la un fel de ”Omul din Castelul Înalt” (cartea, nu leșinătura de serial), veți fi dezamăgiți.

Ca ficțiune de război, undeva între 2 și 3 stele din cauza multiplelor erori factuale și a traducerii, dar este copios salvată spre 4 de umorul deseori foarte reușit. În mod ironic, reproșurile mele istorice sunt rezultatul unui cerc vicios (sau poate virtuos) : în liceu am citit cărțile lui Hassel de câteva ori,motiv din care am ajuns pasionat de ww 2 și tehnica de luptă. După care m-am întors la el mult mai priceput și am descoperit că povestește tot felul de gugumanii nerealiste sau incorecte...

senzațional de bună: fantasy-ul lui Sapkowski e cel mai bun pe care l-am citit eu vreodată. Tot ce ar putea fi bun este prezent: personaje memorabile și bine construite, o lume complexă și fascinantă, povești originale și surprinzătoare, scriitură fluentă și fermecătoare, umor din belșug, iar dincolo de toate, un minunat substrat umanist despre toleranță.
Superbă, în pofida traducerii pe alocuri cel puțin nefericită.

Am ezitat mult între 4 și 5, dar totuși am rămas la 4 pentru că uneori a trebuit să trag de mine ca să citesc în continuare (mi-a luat 5 zile, pt mine e mult).
În rezumat, caroseria (worldbuilding, background, tehnologie, fizică, astronomie, originalitate exterioară) este senzațională, de 5/5, dar motorul (povestea în sine - destul de SF-generică dacă o despoi de brizbrizuri) e mediocru 3,5, maxim 4/5 și nici cu transmisia nu stă prea bine (personaje și dialoguri, maxim 3/5). Per ansamblu o carte foarte bună totuși (dar nu ”amazing”, povestea o voi uita în câteva săptămâni) și care merită citită.

Din păcate, nepotrivire serioasă de caracter între mine și Wayfarers 1.
Prea multă vorbărie, prea puține fapte (titlul extra-lung ar fi trebuit să fie un indiciu).
Prea multă mâncare și îngrijire corporală, prea puțină poveste (care poveste?!).
După ce a picat cu brio testul celor 100 de pagini, am făcut o excepție și am insistat până la 200, apoi 300, pentru că e recomandată cu entuziasm de prieteni în care am mare încredere literară, ca Horia Ursu, Alex Lamba sau Liviu Szoke.
Dar tot degeaba, fiindcă e doar un ME (Mass Effect - rase multiple și foarte variate, trăind împreună într-o federație, ba chiar majoritatea raselor se potrivesc la caracteristici, în afară de nume, deci și doamna autor a jucat jocul) după ce-i scoți adrenalina, acțiunea și miza. Bune au fost doar personajele, dar și acolo unele sunt subdezvoltate (Corbin, Ashby), altele exagerat de dezvoltate (Kizzy, atât de enervantă, Dumnezeule, și tocmai ea e atât de peste tot!). Mi-a plăcut doar de Chef. Și, sincer, de Corbin.
Deloc pe felia mea. Sorry.

O stea nu pentru că autorul este un agnostic supărat pe atei, pe care-i tot ceartă în ea (eu fiind unul) în timp ce are înțelegere destulă pentru religioși, ci pentru că nu pot să spun în recenzie despre ce este. Nici cartea în ansamblu, nici fiecare capitol, nu urmărește vreo idee clară, sau măcar un lanț logic de idei și deducții, ci bate câmpii între exemple concrete de experimente (interesante, dar insuficient contextualizate și teoreizate) și diverse chestii care-i trec lui prin cap, plus analiza pe larg a unui tablou de Bosch...

în sine destul de ok, dar 1. e prea pe repede înainte ca să înțelegi bine ce se întâmplă (tratează vreo 4.000 de ani în 350 pagini) și e păcat, fiindcă unele ere sunt fascinante în Ucraina. 2. are doar vreo 3 mențiuni despre România/români, toate ostile și efectiv false istoric (de ex. susține că Antonescu a pierdut Basarabia în 40 - da, în 40..., sau că românii erau, citez ”samavolnici” cu ucrainenii în perioada interbelică, că în război jefuiau tot și citez, ocupația germană ”era ceva mai blândă” - deși doar câteva pagini mai încolo zice că nemții i-au exterminat cu sutele de mii -; că erau 1 milion de ucraineni în Ro - și real erau fix jumate - că erau în Bucovina și Maramureș - unde erau, și sunt în Mm, 1-2% - și tot așa). Iar dacă în privința faptelor pe care sunt sigur are eroare istorică de aproape 100%, de restul câtă încredere să mai am?

Well documented and with a balanced, realistic view, but, honestly, really boring. Perhaps because the author does not manage to strike a proper balance between the strategic description and the individual stories; he also should have written more about the technological side, since the SS was always the vanguard of trying new weapons (not all succesful), and provide more context (about their enemies, the land, their allies, Germany). Also, he certainly has no talent as a writer, that's for sure.The terribly bad translation into my language made it far worse, but I will not rate that, it would be unfair to the author.

O dezamăgire după Metro 2033, față de care e mult mai simplistă, mai puțin originală și mai lipsită de atmosferă.
Pe de altă parte e foarte alertă, plină de acțiune și se citește foarte rapid, fără a plictisi.
Nemulțumirea mea personală ține și de dozele de misticism, care pe mine mă scot din imersiune, dar asta e o chestie de gust la fiecare.
recenzie pe larg: https://bloguldesefe.ro/2021/10/16/lasati-orice-speranta-voi-care-intrati-in-metro-2034-de-dmitri-gluhovski/

A pornit excelent, a continuat ok, a sfârșit lamentabil... si dup-aia tot a mai tinut-o langa 2 sute de pagini - o carte zombie. Sper ca editorul lui reynolds si-a facut harakiri, fiindca în masa aceasta gelatinoasa, labartata si enervantă se ascundea o carte bună. Dar reynolds, ca de fiecare dată, nu e in stare să se oprească pe granița dintre geniu si delir, iar cine ar fi trebuit sa-i dea două palme metaforice nu si-a facut treaba. Pe la pag 650 m-am oprit, efectiv furios. Nu tocmai efectul pe care mi-l doresc de la un hard sf... Nu mai spun cât de prost sunt scrise personajele, cat de inexistente sunt motivațiile lor si fortate deciziile, tepene dialogurile si dezlegata intriga. Păcat de lumea exceptional de bine si profund imaginata.

Cartea pare compusă din 3 bucăți scrise foarte diferit: mijlocul, cam jumătate de carte, despre perioada când era în CC dar nu încă prim-secretar, este o fascinantă și captivantă mostră de kremlinologie și pare scris cel mai sincer. 5/5.
Finalul, cam un sfert, despre prezent (anii 2000), e mai mult o polemică împotriva a diverși cu care avea el meciuri atunci, dar nouă nu ne spun nimic. 1/5.
Începutul, despre copilărie și studenție, o fereastră interesantă în anii 40-50 din Urss, dar fragmentată, dulcegarită și pe alocuri rașistă (rușii minunați, se rugau popoarele din jur de ei să-i apere și civilizeze, noroc că erau ei mărinimoși). 3/5
Spre uimirea și dezgustul meu, traducătoarea română e mai filo-rusă și sovietic-apologistă decât președintele Urss... (de ex. el vorbește clar de Holodomor și chiar folosește cuvântul, cu toată greaua sa încărcătură, dar ea traduce cu “foamete” cu literă mică).
Per total, merită citită pentru partea de mijloc.

90% manual de motoare, macarale și rachete a la „realism socialist” - ce-i drept, detaliat, imaginativ tehnic în stil de anii 80, cu pistoane și asemenea, și aparent funcțional, nu stil mambo-jambo. De aici cele 2 stele.
În rest... plictis maxim, filosofie semi-religioasă de trei parale, cam multă depresie a autorului, o urmă vagă de poveste prost închegată (vreo 10% din carte), un singur personaj foarte slab dezvoltat și folosit, restul fiind doar niște nume fără vreun rol, caracteristică sau utilitate în afară de a da replici greoaie - plus un final de-ți vine să-ți bagi plua în ea de viață (se crede mult prea deștept pentru omenirea asta și se confirmă - eu cert nu am înțeles nimic, deci pentru mine chiar a fost prea deștept).
Apropo, semi-spoiler. Teoretic e SF de prim contact. Practic o vagă tatonare are loc de abia în ultimele 50 pag din 403 (!!), iar contactul în ultimele 2 rânduri și atât. O așteptare care nu a meritat deloc.
O corvoadă de citit și după mine fără nicio valoare literară sau sefistică, ceea ce m-a uimit, fiindcă pe Solaris l-am considerat de 5/5.
Nu o recomand decât celor mai mari dușmani ai mei. Am câțiva prin roSF, sper să o citească :D

Una dintre cele mai bune cărți de istorie despre URSS pe care le-am citit. Perfect echilibrată între detaliu si general, între persoana Stalin și omul politic, între prezentarea obiectivă a inimaginabilei sale răutăți personale si monstruozitatea statului ca ansamblu, dar și cu desființarea cu argumente a tot felul de ipoteze, dintre care unele le credeam și eu (de ex. că în tinerețe a fost informator al poliției). Echilibrată și în prezentarea nu doar a defectelor, dar si a multiplelor calități (ca de ex. că dintr-un lider militar execrabil in razboiul civil si 1941, din 1943 a devenit un real strateg eficient - exact invers decât Hitler, de ex.).
Singurul defect: ar fi trebuit să fie mai lungă (are 600 pag format de buzunar, deci cam 300 si ceva format normal), pentru că au mai rămas perioade și aspecte neabordate.